joi, 27 februarie 2014

Poveşti din Casa Soarelui


Să fii cu băgare de seamă; odată intrat în Casa Soarelui n-o să vrei să mai pleci. Niciodată.
Prima dată trebuie să ajungi.
În Sovata. După ce treci de poliţiştii de la giratoriu, care o sa verifice că eşti cât se poate de conştient,
ai drum liber. Noaptea mai ales. Pe bâjbâite să mergi şi tot o să ajungi.
Pe Strada Soarelui, lângă pârâu?
Ai ajuns.
Scuipă-n stradă ultimele gânduri ce-au jucat ping-pong cu creierul tău pe drum şi intră.
Alege-ţi o cameră. Nu contează. Ai câte un Soare în fiecare.
Poţi să te arunci pe un pat, să-nchizi ochii şi să te asculţi puţin,
sau poţi să cobori şi să te confrunţi cu shot de ţuică de casă. Şi două sau trei dacă te ţine.
Ce ţi se poate întâmpla mai departe în Casa Soarelui, n-o să afli de la mine.
O poveste scurtă, însă, îţi pot "spune".
Eu mi-am ales Soarele şi-am plecat, după trei zile,
pe ritm de Bob Dylan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu