luni, 9 noiembrie 2009

Despre toamna ca o femeie urata, dar colorata

Mă deprimă toamna.
Îs suparată şi nu ştiu de ce, parcă şi mersul meu îmi pare aiurea, controlat şi strâmb.
Hainele-mi sunt lipicioase, dimineata mai puţin, după-masa mai tare.
Oamenii-s mai trişti; cei veseli îmi par a avea o problemă.

E frig. E cald.
Iar e frig.
Azi a şi plouat!
Nu, nu-mi place toamna.

Îmi amintesc de tot felul de chestii, plăcute şi neplăcute.
Toamna e de vină şi o urăsc ca pe o femeie urâtă.
Pot să scriu versuri toamna. De exemplu.
Pot ieşi repede din orice stare, dar vine iar.
Vreau să înot şi nu-mi găsesc timp, tot fuge, parcă de toamnă fuge.

Ok, e ceva ce-mi place totuşi la toamnă; 
e lumina aia mişto, 
de după o zi fără ploaie şi cu puţin soare, 
aia portocalie, moale, ce se contopeşte şi topeşte frunzele de toate culorile.
Şi-mi place să fumez toamna, pe bănci, dar să nu fie foarte frig

luni, 19 octombrie 2009

Jurnal de Ierusalim

E marti, dimineata... devreme, foarte devreme. Stau pe acelasi sezlong verde de pe balconul ce vrea, parca, sa se arunce în valuri. Marea e mai agitata astazi, la fel si mintea mea. Cei mai activi aleaga deja pe faleza si pe plaja, altii se lupta cu valurile în larg. Mi-a trebuit o noapte si câteva tigari pentru a-mi aduna, partial, gândurile si emotiile. Aseara ne-am întors din Ierusalim unde am stat doua zile, cazate la Reprezentanta Bisericii Ortodoxe din România, la locurile sfinte. O camera prea mare pentru noi în care ne-am simtit destul de straine, dar în siguranta. Duminica, era duminica atunci când am ajuns în Ierusalim. Alaturi de Maria “mica”, o studenta românca veninta din Anglia pentru a vedea locurile sfinte si Maria “mare”, cea stabilita în Ierusalim de 15 ani care îndruma pelerinii cazati la biserica si îngrijeste bolnavii din spitale, am pornit pe jos, spre orasul vechi. Aparatul l-am tinut în geanta pâna acolo, fiind nevoite sa trecem prin cartierul ultrareligiosilor care sunt foarte agresivi si deranjati de orice. “tine-l în geanta pâna-ti zic eu, sa nu cumva sa-i pornesti si sa ne pietruiasca”, mi-a repetat de câteva ori pe drum, Maria “mare”.

Zidul Plângerii sau Dumnezeu doar la nevoie

Am ajuns la Zidul Plângerii sau Zidul Vestic, locul cel mai venerat de evrei. Este singurul zid care s-a pastrat dupa distrugerea celui de-al doilea Templu al lui Solomon, în anii 70, de catre romani. Milioane de evrei se strâng an de an la Zidul Plângerii, pentru a se ruga si a plânge pentru distrugerea Templului care a fost timp de o mie de ani centrul lor religios si spiritual, cultural si social. De doua ori pe an, milioanele de biletete cu rugaciuni si dorinte catre Dumnezeu sunt scoase dintre crapaturile zidului si îngropate pe Muntele Maslinilor. Locul era populat mai mult de evrei, femeile în partea dreapta, barbatii în stânga. Corzi sensibile s-au rupt acolo-n mine si ma gândeam...”uite un loc unde se cere si unde se plânge, uite locul pe care-l ascundem fiecare undeva... cât de populat este si cât de îndrazneti suntem când e vorba de a cere. N-am zabovit foarte mult pe acolo, am reusit sa ridic aparatul peste gard si sa declansez de doua ori fara sa ma vada nimeni. Începea sa lesine soarele si o data cu atipirea lui sa înceapa Yom Kippur (Ziua Ispasirii) care urma sa dureze pâna la apusul soarelui din ziua umatoare. Fara mâncare, fara bautura, fara munca, fara masini. Circulatia a fost oprita în toata tara, de duminica seara pâna luni seara. Ne-am grabit înapoi la biserica pentru a ne refugia. Ultrareligiosii începusera sa iasa pe strazi, pasuind în grupuri spre Zidul Plângerii care s-a închis în urma lor. N-am avut acces dar nici curaj sa merg acolo seara, cred ca era ceva deosebit.

Pasuind istoria

A doua zi, ne-am trezit la în jurul orei cinci. Alaturi de aceleasi doua Marii am plecat de la biserica pentru a pasi pe istoria orasului vechi. Primul popas a fost la Biserica Mormântul Maicii Domnului din Gradina Ghetsimani, la poalele Muntelui Maslinilor. Potrivit traditiei crestine este locul în care Apostolii au înmormantat trupul Maicii Domnului. Aici am asistat la Sfânta Liturghie savârsita de crestinii ortodocsi. Dupa ce s-a terminat Liturghia ortodocsilor au urmat trei Liturghii simultane savârsite de catre armeni, siro-iacobiti si copti, în acelasi timp, la trei altare diferite, dar în aceeasi încapere. Din pacate n-am mai putut ramâne, aveam multe de vazut si trait în acea zi. Urmatoarea oprire a fost la Gradina Ghetsimani, cea mai renumita gradina din tara Sfânta, acolo unde Iisus mergea deseori sa de roage. Se spune ca o parte din maslinii din Gradina Ghetsimani dateaza de peste 2000 de ani, participând astfel la rugaciunea lui Iisus din noaptea prinderii si judecatii, joia mare. Tot în Gradina Ghetsimani e plasata si Biserica Tuturor Natiunilor sau Biserica Agoniei, construita pe ruinele unei biserici distruse în anul 614, si ale unei alte biserici, cruciate, distruse în anul 1219. Aici e înfatisat Iisus, mediind legatura dintre Dumnezeu si umanitate. Iisus a fost vândut si prins în acest loc si dus la Caiafa, intrând pe Poarta de Aur care e zidita acum. Se zice ca aceasta poarta de va deschide atunci când Iisus se va întoarce pentru judecata de apoi. Originanul Portii de Aur exista si astazi în incinta Bisericii Ortodoxe Ruse.

Via Dolorosa exista

Emotii au fost, poate nu chiar atât de mari la locul faptei, pe cât dupa ce am realizat ce mi se întâmpla. O poarta imensa ni se înfatisa în fata, Poarta Leilor, dupa ce am trecut, totul a fost istorie. Locul nasterii Maicii Domnului imediat pe dreapta, Scaldatoarea Cailor – Lacul Bethezda, Casa lui Iuda, un loc de care se fereste toata lumea si unde nu poate locui nimeni apoi Pretorium si începutul în acelasi timp. Via Dolorosa sau Drumul Crucii se pierde printre stradutele întortochiate ale orasului vechi al Ierusalimului spunându-si povestea în cel mai frumos stil. Poate fi locul pe unde Iisus a patit sau poate fi locul în care Biserica venereaza misterul vietii lui Iisus prin rugaciune. Am pornit si noi, o data cu povestea, de la Praetorium (locul judecarii lui Iisus) si pâna la Sfântul Mormânt din Golgota, aproximativ un kilometru. Pe Drumul Crucii sunt esalonate 14 popasuri, fiecare marcând un eveniment de sacra memorie pentru crestini în fiecare loc constuindu-se capele, biserici si manastiri. Al doilea popas al Crucii marcheaza împovararea cu Crucea si Coroana de spini, la Arcul Ecce Homo, unde Pilat l-a prezentat pe Isus, multimii: “Iata omul!” Urmeaza apoi al treilea popas, prima cadere sub povara crucii. Al patrulea popas, Iisus se întâlneste cu mama sa, al cincilea popas Simion din Cirena este fortat sa duca crucea lui Iisus, al saselea popas Veronica sterge sudoarea fetei lui Iisus, al saptelea popas Iisus cade pentru a doua oara, al optulea popas Iisus consoleaza femeile “Nu ma plângeti pe mine ci plângeti-va pe voi însiva si pe copiii vostri.”, al noualea popas Iisus cade pentru a treia oara, al 10-lea popas Iisus este dezbracat de vesminte; al 11-lea popas Iisus este batut în cuie pe cruce “Mi-au strapuns mâinile si picioarele, toate oasele as putea sa mi le numar”, al 12-lea popas, Iisus moare pe cruce, al 13-lea popas e marcat de coborârea de pe cruce iar ultimul… cel de-al 14-lea: “Iosif a luat trupul, l-a înfasurat într-o pânza curata de in si l-a pus într-un mormânt nou, a lui însusi, pe care-l sapase în stânca”.
Mormântul lui Iisus e locul cel mai sfânt al crestinitatii. Este punctul central al întregii Basilici a Sfântului Mormânt. Ca sa va povestesc ce-am vazut si ce-am trait la fiecare popas în parte, mi-ar lua pe putin toate paginile din numarul acesta. Sa va povestesc cum curgea mir din icoane, cum parca l-am vazut pe Pilat strigând dupa Iisus, cum ma uitam la geamul la care statea Împarateasa Elena si arunca bani muncitorilor care sapau în cautarea Crucii, ca sa nu mai sape, cât de înfricosatoate era zona unde se zice ca a locuit Iuda, sau mâna lui Pilat sculptata în usa… cum mi-au lesinat genunchii sub Poarta de Aur.

Noi te-am omorât, “Omule”, si tot noi te jelim

La fiecare popas, în fiecare loc, cineva plângea. Mii de crestini au pasuit Drumul Crucii o data cu noi, cu sau fara cruce în spate, cu sau fara Biblie în mâna, cu emotii, cu credinta, cu speranta, cu învatare. Mie mi s-a sters de tot imaginea pe care mi-au format-o parintii prea credinciosi în primii ani ai copilariei. Iisus a fost un profet si cel mai mare erou al omenirii. Luni seara ne-am întors la Tel Aviv mai bogate. Poate ne vom reîntoarce odata, cine stie...

Material pentru Zi de Zi
Restul fotografiilor
aici oameni
aici locuri

Jurnal de Tel Aviv


E ora 2 a.m., duminica deja. Stau pe un sezlong verde si aspru, “de mâna” cu vecina de peste drum, albastra si sarata, moale si zgomotoasa, Marea Mediterana.
Sunt de trei zile în Tel Aviv dar nu îndraznisem sa scriu nimic, planam undeva deasupra a tot ce mi se întâmpla si cautam raspunsuri pe care nu le-am gasit nici acum. M-am hotarât sa va scriu pentru ca mi-e frica de ziua de mâine, adica de astazi... deja, când vom merge la Ierusalim, de Yom Kippur. Nu, nu-mi e frica de evreii ortodocsi cu perciunii-n vânt, carora probabil nu le va placea aparatul meu si doar ei stiu cum vor reactiona, mi-e frica de faptul ca voi uita probabil gustul Tel Aviv odata ajunsa în Ierusalim. stiti cum e, când manânci o înghetata de vanilie, o savurezi, apoi manânci una de ciocolata si uiti gustul celei dintâi? Eh, cam asa intuiesc eu ca va fi. Mi-a ocupat 20 de pagini de jurnal sa relatez aceste trei zile, dar pentru voi am pastrat doar concluziile puerile, poate, pentru ca stiu, va plictisesc articolele lungi si foarte lungi. Acesta va fi unul lung, foarte lung nu-mi permit pentru ca trebuie sa va arat si pozele (cu scuzele mele de fotograf, ce sunt). Israel, Tara Sfânta... Tel Aviv, cel mai mare oras dupa Ierusalim. La ce era sa ma astept în afara palariilor negre sau a echipelor? Ei bine, trebuia sa ma astept la un oras tânar, frumos, curat si modern. Un fel de New York cu nisip de Florida. Tinerii se îmbraca dupa ultima moda, cei mai bogati trag chiar spre snobism. Cei mai activi încep sa alerge promenada delimitata de palmieri, înca de la primele ore ale diminetii. De la tineri la vârstnici, alergare sau ciclism. Seara, yoghinii se expun apusului, iar pescarii trag de undita, nesatui. O data la zece minute trece câte un avion pe deasupra capului meu. Cladiri imense vor sa atinga norii iar mall-urile sunt de necirculat. Pe strazile centrale, din trei magazine, unul e de bijuterii. Dar viata începe doar noaptea. Sute de tineri se perindeaza pe sub balconul meu, prin promenada, mergând sau întorcându-se de la un club, terasa, bar, restaurant. Majoritatea sunt deschise pâna aproape de rasaritul soarelui. Cele de pe plaja sunt foarte interesante, scaunele sunt proptite în nisip, iar mesele se sterg cu peria... de nisip. Tinerii danseaza pe nisip, cad pe nisip si zâmbesc o data cu nisipul trezit dimineata de soarele timid ce scoate câte o raza printre imensele cladiri. Prima sclipire din Tel Aviv a fost strada Allenby ce porneste din dreapta hotelului unde suntem cazate si se pierde în marele oras. Am pornit si noi pe ea, pentru ca trebuia sa ajungem la ambasada. E o strada lunga, îngusta si plina, magazin lânga magazin, lânga butic, cafenea, terasa, restaurant, aprozar, etc. Sute de mirosuri amestecate placut, vânzatori români, trotuare pline si mult zgomot. E frumos, la fel ca tot ce se învârte în jurul nostru. Am cotit la un moment dat, îngusta strada îti continua traiectoria colorata.
A doua sclipire a fost „Strada Pantofarilor” din Tahana. O zona cum numai în filme vezi, având ca protagonsti românii muncitori si oamenii fiorosi, de culoare. Pe coltul strazii au murit doua românce în 2007, daca am fost informata corect. Erau la un restaurant/terasa ramase au fost. Bomba... explodase. Acel cartier a fost singurul în care mi-a fost frica sa ridic aparatul la ochi. Blocuri mici, unele fara geamuri, gunoaie în mijlocul strazii, „ocska piac” pe toata lungimea stazii si terase cu manele. O chirie în Tahana costa în jur de 500 de dolari dupa cum ne-au marturisit trei muncitori români, ce savurau un Tuborg pe strada Pantofarilor. Ne-am asezat la o masa în zona cu manele si nu ne venea sa credem ca sunem în Tel Aviv. Nici în cel mai josnic cartier din Bucuresti nu vezi asa ceva. E un loc interesant, ce-i drept, cu multe povesti, dar foarte înfiorator. Nu vreau sa ma gândesc cum e noaptea, când ies traseistele “în oras” si dealerii la colt de strada. Chelnerul, cum auzise ca suntem românce ne-a si adus la masa o prietena de-a lui. E voba de Haia. Are 40 de ani si lucreaza ca vânzatoare la un magazin de haine din Haifa. A plecat din România în 1989, dupa ce s-a casatorit. Este evreica asa ca nu i-a fot greu sa aleaga tara. La 20 de ani a plecat în Israel cu gândul la o alta viata. “În România traisem ca o printesa. Tata era general în armata, eram o familie înstarita. În Israel totul îmi era strain, nu stiam limba, nu cunosteam oamenii, dar încet m-am ridicat.” În relatarea ei, Haia s-a oprit la un moment dat si s-a uitat lung la mine… mi-a marturisit ca are cancer cerebral. Merge la control de doua ori pe an. “As fi murit daca ramâneam în România”, accentueaza Haia, laudând medicii israelieni. De Yom Kippur se va închide în casa si va tine post, la fel ca toti evreii. Revenind la Tahana, n-am mai stat mult, îmi ajunsesera miile de cadre ce mi-au trecut prin fata în aproximativ doua ore. O alta sclipire, de data aceasta pozitiva a fost “zona” Dizengoff care e de fapt o strada comerciala, cea mai renumita din Tel Aviv, numita asa dupa numele celui dintâi primar din Tel Aviv. Centrul Dizengoff e una dintre atractiile principale din oras. Se zice ca n-ai fost în Tel Aviv pâna nu ai baut o cafea la una dintre cafenelele de pe strada Dizengoff. E un fel de Champs-Élysées al Tel Aviv-ului. Eu pot sa spun ca am fost în Tel Aviv, deci am baut cafeaua cu lapte de pe Dizengoff. Orasul vechi, Jaffa, a fost punctul culminant al celor trei zile de Tel Aviv, total diferit de tot ce v-am povestit pâna acum. Este unul din cele mai vechi orase-porturi din lume si cel mai frumos pe care l-am vazut, personal, pâna în prezent. Biserica Sf. Petru, moscheea, turnul cu ceas, piata, zidurile, scarile… ma gândesc acum la toate acestea si parca încep sa le simt mirosul din nou.
Mi-am îndoit gâtul la 90 de grade pentru a focaliza pe vârfurile turnurilor Ramat Gan. Am sorbit apusul de pe Mediterana cu fundal de tobe. Am stat pe un scaun proptit în nisip, stergându-mi-se masa cu peria în timp ce ascultam live, pe malul marii, samba, reggae si bosa. Am cunoscut români simpli ce-si traiesc propriile povesti si vise în Tel Aviv. Am planat trei zile deasupra mea, fara sa stiu unde sunt si de ce. Am uitat de voi. Am uitat de mine. E frumos în Tel Aviv...

Material pentru Zi de Zi
Restul fotografiilor
aici oameni
aici locuri

sâmbătă, 30 mai 2009

duminică, 5 aprilie 2009

Plictisesc, pe mine, ma


Ma cert cu mine in fiecare zi
Ma plictisesc de mine de multe ori 
Ma urasc cateodata asa de tare 

Imi plac pantalonii aia gri, dar nu tot timpul, doar cand nu imi pasa, 
atunci cand sunt atat de plictisita de mine...

Ignoranta, orgoliu, egoism, naivitate, fobie sociala, incompetenta, pasivitate

Am obosit

miercuri, 25 martie 2009

Asta-mi place



Sa faci ce-ti place...

Despre fotografie.

Totul a inceput prin 2004 cand am primit un aparat pe film, chinezesc, de la Gabi (fratemio). 
Poate mai devreme de 2004, nu mai stiu. Ideea era ca aveam aparat si faceam poze pentru mine. 
In 2006 stiu sigur ca incepuse sa-mi placa fotografia de-a binelea, 
atunci cand am dat peste un site. Deviantart. 
Mi-am facut cont si am inceput sa scotocesc prin pozele facute cu sapuniera chinezeasca 
pentru a le posta. Mai aveam si un webcam portabil...

Astea-s pe film:








Cu webcam-ul...



Intre timp, imprumutam aparatele prietenilor si mai trageam cate un cadru - doua in graba.



Mi-am luat telefon, dupa cateva luni, un Sony Ericsson k310i cu camera VGA
am facut poze cu telefonul 1 an
Umblam orasele sa fac poze...
cu telefonul


Incurajata de oamenii pe care ii cunoscusem in "lumea deviantului", am continuat.

Dupa un an, la o curatenie generala, am gasit aparatul acela cu care ne facea tata poze la zilele de nastere,
un Vilia, rusesc, pe film.
Aici intervine Victor care-mi explica ce-i aia diafragma si timp de expunere;
asa am ajuns sa developez primul film.
Imi iesisera aproape jumatate din pozitii:


Al 2-lea film:

Al 3-lea film:

Al 4-lea film:



Al 5-lea film:



Al 6-lea film, un azopan expirat pe care mi l-a daruit Denisa de ziua mea. 
Un alt om care a aparut la momentul potrivit.




Al 7-lea film:


Al 8-lea film.
Mare lucru n-a iesit, nu mai stiu cauza. 
 Dar sunt amintiri frumoase acolo...si atat.


Al 9-lea film (aici am mai dat o pagina). Mi-am cumparat un Zenit E, de la Tibi.



Al 10-lea film:

Al 11-lea film:


In tot acest timp, un an sau asa ceva, am tras si digitale, cateva cu aparatul lui fratemio
care mi-l imprumuta prea rar,
si alte sapuniere.


In vara lui 2008 mi-am cumparat un digital, Canon 400d, asta dupa ce am scos milioane de cosuri de pe poze de promotii, pentru un studio foto din oras





In octombrie 2008 am început să lucrez ca fotoreporter 




Apoi am inceput sa fac poze de promotii pentru copiii ce termina a 12-a. 
Acasa, pe balcon.